Steaua a pierdut la Galați și Becali a anunțat că Edi Iordănescu nu va mai fi antrenorul Stelei. Becali l-a anunțat pe înlocuitorul lui Edi Iordanescu: Marius Lăcătuș se va întoarce în Ghencea. Duckadam a declarat că venirea Fiarei îi scapă pe jucători de măsurile drastice pe care le pregăteau
„Se pare că meciul de la Urziceni nu a fost un accident. Am încercat să protejăm jucătorii, dar văd că meciul de la Galați a fost pierdut pe probleme de atitudine. Acum ne aflăm după meci, după câteva ore după meci. Cu siguranță s-ar fi luat mâine niște măsuri, dar venirea lui Marius îi va scăpa. Marius începe un nou drum și nu ar fi bine să luăm măsuri acum”, a declarat Duckadam la Sport.ro
Steaua renunță la Europa League? „Meciul cu Napoli, pregătire pentru Sportul”
„Nu am apucat să vorbim cu Lăcătuș, am înțeles că vine mâine. Dan Petrescu, Hagi au fost nume la care ne-am gândit. Nimeni nu a vrut să preia acum echipa. Toată lumea credea că echipa își va reveni după vicoria de la Craiova, dar nu a fost așa. E foarte greu ca în trei zile să ridici moralul unei echipe care este cum este. E important jocul cu Napoli, dar nu e la fel de important ca cel cu Sportul. Meciul cu Napoli va fi un fel de pregătire pentru meciul cu Sportul. O să ne jucăm șansa”, a mai spus Duckadam la Sport.ro
Gigi Becali: „Mare antrenor Pițurcă! Îi dau pe toți afară”
„Mare antrenor Pițurcă.. Mi-a adus jucători numai unul și unul. Toți aleși pe spanceană. În iarnă cred că îi dau pe toți afară. Dacă nu reziști la presiune și la critică, stai acasă. Te duci și joci la alte echipe. Nu ai bărbăție, nu mai stai în Ghencea. Alves e singurul care mai are experiență. Apostol a dat o viață azi pe teren… Eu am crezut mult în Apostol ăsta. Măcar să tacă din gură. Cum va permiteți să vorbiți cu Apostol? El e fotbalist la Steaua!”, a declarat azi Becali
Latovlevici, Geraldo, Abrudan, Bonfim, Răduț și Anghelov sunt jucătorii rămași din era Pițurcă!
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER